Percheziții la domiciliile unor suporteri ai CSA Steaua și Dinamo, după incidentele de la meciul cu UTA

Publicat: 20/03/2024, 11:04
Actualizat: 20/03/2024, 11:55

Polițiștii bucureșteni au descins, miercuri dimineață, la mai multe adrese unde ar locui suporteri ai echipelor CSA Steaua și Dinamo. Perchezițiile se desfășoară în urma incidentelor care au avut loc la meciul pe care echipa din Ștefan cel Mare l-a jucat împotriva celor de la UTA.

Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii Serviciului Grupări Infracționale Violente, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Potrivit surselor Gândul, „dosarul privește incidentul din data de 08.03.2024, de la meciul de fotbal dintre Dinamo și UTA, atunci când suporterii au pătruns pe teren și s-au bătut. De asemenea au folosit si materiale pirotehnice”.

„Sunt vizați suporteri de la Dinamo și de la CSA, din cauză că la meciul respectiv au venit suporteri de la CSA, în sprijinul UTA. Suporterii sunt condusi la sediul ISOP, inclusiv liderul galeriei CSA Florescu Andrei”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.

Aceleași surse au mai precizat că „liderul galeriei CSA va ajunge la audieri in aproximativ 2 ore”, iar armele găsite la percheziții sunt de tip „airsoft”.

„Șapte persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate”

Polițiștii, conform unui comunicat transmis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGMB), „pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară și 26 de mandate de aducere și citații, în Municipiul București și județele Ilfov, Giurgiu și Mehedinți, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și folosirea, fără drept, de materii explozive”.

În urma activităților întreprinse, se mai precizează în comunicatul transmis, „șapte persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, una dintre ele fiind depistată în incinta unui aeroport”.

„Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și folosirea, fără drept, de materii explozive”

DGMB

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți și al echipelor de intervenție din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, precum și de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.


Citește și:

Detalii incendiare din culisele dosarului DNA „Trafic de influență la CAB”: „Sorin e numele de scenă, am fost 7-8 ani BODYGUARDUL lui Nuțu Cămătaru”

Bagaj SUSPECT abandonat în apropierea Ambasadei Federației Ruse. Traficul a fost blocat în zonă. Ce au descoperit echipele de intervenție

Cum impunea „LEGEA TĂCERII” avocatul care a vrut să mituiască magistrați de la CAB. „Dacă vorbești, cu toții o să stăm ca bulangiii la pușcărie!”

Frământările din interiorul PNL Prahova, pe masa procurorilor! + Suspiciuni de corupție | Reacția deputatului Mircea Roșca

DNA a ridicat documente de la primăria lui Nicușor Dan și de la Poliția Locală după dezvăluirile GÂNDUL

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Scandal în Grecia după ce o casă s-a scos la vânzare cu 300 de milioane...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cât costă cozonacul Dubai în cofetării. Deşi mai scump cu 25% faţă de anul trecut,...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Zile libere pentru elevi în contextul alegerilor? Ce spune Ministrul Educației despre posibilitatea ca elevii...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Decizie pentru Simona Halep. Anunț oficial venit azi: Nu a mai avut șanse
Coșmarul care te face să pierzi ore întregi în bucătărie. Cum scapi de el
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040